Din lipsa de idei insa influentat cumva de Arhi si Visurat, declar deschis concursul prin care ofer ca premiu un set complet: un tricou al nationalei Italiei, un rucsac si o minge originala de fotbal, minge semnata de intreaga echipa a Italiei (poze aveti aici).
Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa descrieti in amanunt regulile unui joc cu care va pierdeati timpul in copilarie. Ca e vorba de jocuri comuniste sau emoiste, nu ma intereseaza. Ideea este insa ca acest joc sa se fi desfasurat in fata blocului (sau casei), in colectiv sau nu, cu minge sau fara, etc.
No hai, dati-i bataie. Concursul dureaza pana Duminica, 14 Iunie, ora 24:00. Metoda de participare consta intr-un comentariu la acest articol sau post pe blogul vostru (cu notificare) iar castigatorul va fi anuntat Luni, 15 Iunie, ora 12:00.
Succes! 😉
Info: Puma a schimbat culoarea echipei nationale a Italiei pentru Cupa Confederatiilor. Este pentru prima oara cand Puma dedica o editie speciala ,de colectie ,unei singure echipe nationale. Colectia PUMA King XL Italia, pe care o puteti vedea aici va fi folosita exclusiv pentru Cupa Confederatiilor din 2009. Echipa va reveni la culoarea traditionala dupa incheierea turneului.
Later edit: Nu uitati ca atunci cand comentati sa folositi adrese de e-mail valide.
Pai la mine in fata blocului se chema Diri-Diri (nu ma-ntreba de unde si pana unde ca n-am studiat etimologia in cazu’ asta).
2 vs. 2, o poarta improvizata in mijlocu’ strazii, o minge “de 35” (treishcinci – numele vine de la faptu’ ca era 35 de lei la librarie), un teren desenat cu frunze cu care racaiam asfaltu’ sa lasam o dara verde si mult entuziasm 🙂
-Echipa A statea in poarta, Echipa B ataca tragand la poarta cu mingea de la un punct stabilit.
-Daca echipa A apara mingea in asa fel incat sa nu iasa din teren, se luptau cu echipa B pana cand mingea ori iesea afara, ori se inscria.
-Daca echipa A prindea mingea, trebuia sa o dea in out si astfel ei erau cei care trebuiau sa traga la poarta, facand schimb cu echipa B.
-Daca cel care tragea la poarta (din echipa B), rata di dadea in out, iar se schimbau locurile; daca dadea bara-afara se numea “bara salvatoare”, deci mai avea dreptul sa traga inca o data =D
-Tre’ sa mentionez la echipa care se apara stateau in poarta amandoi componentii, iar in cazul in care respingeau, numai unul avea voie sa iasa in atac si sa incerce sa recupereze mingea si sa o dea in out, in asa fel incat sa treaca ei la “tras la poarta”.
-Se juca de obicei pana la 10, care ajungea acolo castiga si ramanea “la masa”, pentru ca de obicei se faceau 5-7-10 echipa de cate doi.
CE FRUMOS, am varsat o lacrima acum ca mi-am adus aminte 😀
Mai jos aveti un link cu reprezentarea grafica >:D
http://img410.imageshack.us/img410/3493/diridiria.th.jpg
Îmi aduc aminte ca jucam Caii si Călăreţii…
(era my fav…)
Regulile erau simple: Echipele erau formate câte doi, cel mai învârsta era desemnat “cal” iar celalalt “călăreţ”. Ala care era mai mare il lua in “cârcã” pe al’ micu si începea iureşul … cei mici se trăgeau unu de celalalt pana reuşeau se isi doboare toţi adversarii jos de pe “cai”. Care echipa rămânea ultima in picioare era desemnata câştigătoare … menţionez ca nici nu cal nu avea sa ajute la dezechilibrarea adversarului.. iar jocul se ţinea pe un teren cu iarba … (aveam o curte in spatele blocului a unui mos care tot uita sa tunda iarba).
Asta era un joc la care participam destul de des , mai violent dar foarte distractiv…
si da , ma jucam şi cu fetele când eram mic , elasticul sau coarda… ce vremuri 😀
Mie mi se zicea ” Calu’ “, nu pentru ca eram mai in varsta, ci din alt motiv 🙂
Lasa-ma sa ghicesc…Aveai potcoave?
Da.. din multele jocuri ale copilariei practicate in fata blocului, preferatul meu, avea loc in beciul blocului.
De ce acolo?
Acolo pentru ca era mult mai interesant.Pac pac cu cornete, frate.
Fiecare dintre voi, ma refer la genul masculin, a pus gura pe o teava, si a rasucit o corneta din maculatura pe care se scria tema de vacanta cu ani in urma.
Ah.. un amanunt important:
Foaia de maculatura(dictando, sau patratele), trebuia neaparat taiata in jumate vertical si pusa obligatoriu la elasticul pantalonului, cumva sa iasa jumatate afara.Daca ai ramas fara munitie, sa faci imediat..ad-hoc.
Dar cel mai important era, cum pornea totul!
Unul trebuia sa dea tonul la asa ceva, ca apoi toti isi faceau griji si planuri.”De unde sa luam si noi tevi?”,”Da bai, si banda sa le lipim”, “Stiu eu un bloc in constructie, si cred ca trebuie sa aiba asa ceva acolo”….Atat.
Toata treaba fiind procurata, aranjata, foarte bine pusa la punct, lumea trebuie sa se laude 🙂 :”Puscociu meu are 4 tevi”, “Pff.Cu dinastea vii.6 tevi si maner”, altu cu luneta, mai era cate unu cu o singura teava.
Si apoi intrecere ..care trage pe bloc, care trage la tinta, care nimereste pe geamu de la baie al lui nenea Prodan.
Dupa toate astea, destrabal. Fugi in casa, subtilizeaza cheia de la beci, deschide beciul, titptil toata lumea inauntru, inchide beciu pe dinauntru… si da-i.
Fa echipele, ascunde-te si apoi ce uruma … fereasaca D-zeu.Nu mai putea niciun gospodar sa scoata muraturile din beci.
“Lasa ca stiu eu al cui esti.Te zic eu lu’ mata ce faci”..Nici nu ma interesa..Aveam atata ura pe el ca imi strica distractia, incat nu-mi pasa ce mustruluiri o sa imi aplice maicamea.
Unii mai smecheri,intrucat toate usile de la beciuri aveau gauri de aerisire, trageau prin ele.Scut, frate.
Atatea cornete albe de hartie s-au tras incat, sagetile alea de le trageau turcii asupra romanilor in batalii, de inegreau ceru, nu aveau putere de convingere, asupra mea cel putin.Eu vedeam totul alb.Alb ca vata.Pentru mine s-a albit tavanu.
Si toata chestia asta cel putin 2 saptamani.Zi de zi, uneori chiar si seara, ca deh, eram in vacanta de vara.
Si era fain ca nu prea putea sa ne deranjeze nimeni, nu existeau telefoane mobile sa ne cheme mama in casa, eventual cate un parinte mai afla, ce si cum, si ne traegea de urechi in casa.
Nu tu, foame, sete, nevoi fiziologice.Daca te taia ceva, gaseai tu un cotlon potrivit. Si daca te surprindea cineva, tragea si el o corneta in motz.
Si dupa vreo 2 saptamani, incepea starea de plictis.Unii dintre noi cu spirit de guerila vroiam sa continuam, altii schimbau puscoacele pe aptibilde cu fotbalisti, unii nu se mai prezentau.Game over.
Si era al naibii de plictisitor, ca dupa ce te-ai obisnuit cu ceva, sa te intorci la rutina.. noroc cu cartoon network.
La urma vreo 2-3 erau spusi la parinti drept faptasi, tot ei trebuiau sa faca curatenie.. mii de cornete.. padurea Letea.
Si cam astea erau.
Multumesc pentru atentie, la revedere.
Am postat deja povestea asta http://www.profitslice.com/2009/06/am-fost-fotbalist-profesionist-sau-fotbalist-la-moda/ si la Visurat si nu cred ca se pune,am deja 3 povesti postate pe diferite blog-uri ,cred ca am sa fac un blog dedicat ca am ceva amintiri…dar sa incep!
Aveam cam 18 ani si ma apucasem iar de fotbal prin divizia D la Metalo Sport.
Terenul era cica pe iarba,dar in multe locuri era plin de pietre si pamant intarit ca dupa arat.
Reveneam dupa un meci in deplasare la Ghidigeni,cu un sezon in urma acolo ne-am luat picioare in cap si fugareala cu furcile.Tura asta ne-am dus beti,in maxi taxi pana la Ghidigeni ne-am imbatat bine si ne-am pus in gand sa le rupem picioarele,cand am ajuns acolo ne-a ca parasit tupeul,aveau toporul infipt in bara portii,arbitrul nu s-a dus nici macar sa mai verifice plasele,oricum a iesit rau si atunci.
Dupa revenirea “acasa” ni s-a propus sa jucam un meci amical cu Sportul Studentesc ,erau ei in nustiu ce cantonament si a prins bine,cel putin asa credeam.
Cu o ora inainte de meci a ploua torential,terenul era o mlastina,dar ne-amambitionat sa jucam.
Incepe meciul,alergam ca terminatii prin mocirla,deja gafaiam toti,defapt numai noi ca aia de la Sportul aveau conditie fizica nu gluma.La un moment dat sunt faultat barbar in preajma careului,arbitrul vine la mine,se uita si imi zice “Ai noroc ca nu ai cazut pe piatra aia”,nu da fault nu da nimic,un coleg de echipa il injura,arbitrul se intoarce catre el,in momentul ala ma enervez si iau o mana de namol si ii dau in cap,s-a intors imediat si a dat cartonas rosu unui adversar,m-a bufnit rasul.Imediat a intrat antrenorul celor de la Sportul in teren si a inceput sa i i-a la fugareala pe arbitru,am ras pe burta,nu a fost frumos ce am facut dar ma saturasem sa fiu furat prin divizia Q de toti cacanarii care veneau sa isi ia baremul in scarba.
Apropo in copilarie jucam “Nemtoaica” in fata blocului,adica poarta era pictata pe bloc,doamne cata fugareala mai luam,spargeam geamurile cu tot cu gratii.Nemtoaica e jocul ala care unu e in poarta si altii in jurul portii,trebuie sa tragi la poarta numai din pasa-vole a altuia,daca dadeai pe afara intrai in poarta.Tin minte ca la 10 goluri luate erai pe tusa,golul cu capul era 2 puncte,cu pieptul ieseai direct,cu genunchiul 2 pct si cu calcaiul la fel ieseai afara,mai rau era cand jucai cu ghirtoii mai mari,adica tu aveai 16 ani si aia 24 si trageau la poarta de iti era frica sa mai stai pe loc!
Cred ca am sa ma apuc curand sa scriu despre trecerea mea prin fotbal si cea din hokey:))
“21” cu mingea de fotbal.
Minim 3 jucatori.
Cine facea cele mai putine duble intra primul in poarta.
Se pornea de la 0 puncte pentru fiecare.
Apoi, doar din lovituri din voleu (deci pase fara ca mingea sa cada jos) incercam sa inscriem (din apropiere) goluri celui din poarta. Cine dadea pe langa poarta, intra urmatorul ca portar.
Un gol cu piciorul ii adauga +1 celui din poarta, cu capul +2, cu genunchiul +4, iar bara-gol +10. Cel care ajungea la 21 era eliminat, jocul continuand cu ceilalti ramasi (in spirit de fair-play, cine avea cele mai putine puncte intra in poarta in locul celui eliminat).
Castigatorul se decidea din ultimii 2 ramasi prin lovituri de pedeapsa.
@MiKe: Hop-Tzop se numea la noi o variatie la ce ai descris tu. In principiu e la fel, doar ca bara laterala, bara de sus sau vinclul nimerit se puneam 3, 5 sau 7 lovituri de la 7 metri. Scopul era sa dai mai multe goluri decat echipa adversa din cele 4 lovituri de la 9 metri de echipa (plus eventualele penalty-uri obtinute).
Dar castelul 1,2,3 mai stie cineva?:))Am inceput sa insir amintiri:))Era jocul ala care faceai un castel din cutii,caramizi etc si aruncai cu mingea de tenis sa il dobori,era pe echipe,cand il doborai fugeai de rupeai pamantul,trebuia sa faci in asa fel incat sa te feresti de echipa adversa,cel putin de ala la care era mingea si sa nu te nimereasca cu ea si sa te intorci sa refaci castelul,daca echipa ta reusea pana sa ridice castelul inapoi pana la ultima piesa castigai runda.Era dureros jocul:))Si “porcul rade” e tot cam la fel numai ca desenezi o fata de porc si pui pietre in ochi,gura,urechi etc……cel mai nasol era cand erai prins ultimul,ca te punea la zid si arunca cu mingea de tenis in tine:|
Si capra,ala joc adevarat,acolo mi-am rupt mana=)))))La podul subred,trebuia sa se lase ala la unu de dupa mine dar s-a lasat la mine,m-am dus direct in fata,am pus mana dar nu a vrut sa fie mai elastica si a facut poc!Tot de la capra era trecatoarea dracilor:)))Era ca o pedeapsa….toti care jucau formau un “tunel” trebuia sa treci prin el incet si sa iti iei suturi in cur pana la capatul celalat si inapoi:)))
f tare topicul
eu imi aduc aminte de frunza, bambilici, tzarile, flori fete sau baieti :>
“La bara” era un joc doar pentru cei tehnici. Ca sa joci “la bara”, trebuia sa ai o poarta din fier care sa aiba loc si intr-o parte si in cealalta. Atfel, bara statea intre jucatori ca un fileu. Fiecare trebuia sa suteze in bara, ca sa acumuleze un anumit punctaj. Bara verticala valora 5 puncte, cea orizontala 10, iar coltul valora 15. Cand erai aproape de bara verticala, aveai voie sa dai de maxim 3 ori la un stalp, dupa care te mutai la altul.
Se stabilea un prag (de obicei 100 puncte) si se trecea la joc. Sa vezi bucuria ce era atunci cand iti sarea mingea de cateva ori, pe bara orizontala, la un singur sut.
@next’Mike: la noi se juca altfel. Fiecare jucator avea dreptul la doua lovituri, astfel ca, dupa ce o echipa isi epuiza suturile, intra in poarta. Cei din poarta(echipa A), trebuia sa prinda mingea in mana, in interoorul careului. Daca o respingea afara, cand stateau in poarta se considera corner si nu…nu la 3 cornere = un penalty, ci chiar se batea corner.
Scz pt double
Ce ziceti voi este o combinatie de Mamaliga si Baraj
Mamaliga-faci echipe de 2,3,4 cati vrei,unu in poarta si arunca mingea pe spate,e un fotbal la o poarta.
Baraj- se joaca pe echipe,tot asa cu scor pe bare 3-4-7 dar numai ca la noi fiecare bara se transforma in penalty.Trageam toti,daca nu reuseam sa continuam fazele in caz ca se respingea mingea afara si se epuizau loviturile,adunam cate bare s-au dat si bateam la penalty dupa punctajul barelor!
@Mike- ala il jucam si eu si se numea Baraj, pentru ca echipa adversa facea un baraj pe linia portii. 🙂
Frumos joc, frumoase vremuri, frumoase amintiri!
Tin minte ca jucam un joc care ne implica foarte mult din punct de vedere fizic :))) !
Jocul se numea PRINSELEA PE COCOTATE si se desfasura astfel : cel care la surchizat iesea pe ultimul loc trebuia sa alerge dupa ceilaltii sa i atinga ( prinda ) dar nu putea sa i atinga decat daca nu erau suiti (cocotati) pe ceva ridicat de la pamant (pe gard , bordura gramada de lemne etc ) in momentul in care prinde pe un jucator acela trecea in locul lui si tot asa se desfasura dupamiaza pana seara cand incepeam sa jucam PITULUSUL (cred ca PITULUSUL il cunoaste toata lumea ) dupa care se face foc si daca era perioada cu porubi de copt dadeam iama pe la vecini si furam porumbi (tot un joc care pe vremea respectiva era EXTREM deoarece puteau sa afle parintii si era JALE MARE )
🙂
PS : Locuiesc la casa la 1 km de oras !!!
jocul cu care mi-am pierdut verile in copilarie se numeste “Ruble”. Scopul jocului era sa scoti rublele dinr-un cerc desenat pe pamant in praf aruncand spre ele cu o piatra plata. Ce erau acele ruble? Rublele erau reprezentate de fata si spatele cutiilor de chibrituri. Fata cutiei avea valoarea 2 iar spatele 1. asa ca in fiecare zi ne adunam in spatele blocului incarcati cu ruble si aruncam cu piatra in stanga si-n dreapta. La inceput desenam un cerc pe pamant in care fiecare punea cate 2 4 sau 6 ruble una peste alta. Ne indepartam la vreo 5 m de cerc si aruncam cu piatra spre acel cerc. cel care ajungea sa fie cel mai aproape de cerc avea dreptul sa arunce in continuare primul si avea sansele sa scoata cele mai multe ruble din cerc. Jocul se termina atunci cand toate rublele erau scoase din cerc. Am ajuns la un moment dat sa am sute de ruble… eram cel mai bogat in ruble 🙂
Castelul 1,2,3 la noi se numea 9 pietre, pentru ca acel castel era format din 9 pietre/caramizi/cutii etc.
“21” la noi se numea shoparlica; se juca pana la 10. Punctele erau +1 cu piciorul, +2 cu capul, +3 cu shmecheria sau calcaiul, +5 cu genunchiul si +10 cu umarul/pieptul/fundul/spatele sau alta parte “imposibila” a corpului; mai e o diferenta si anume ca daca cel care statea in poarta ajungea sa aiba +9 atunci daca prindea mingea in mana arunca dupa altul care trebuia sa intre in poarta deci trebuia sa socotim la puncte cu ce ii dam gol ca sa nu ajunga vreunu sa aiba 9
La noi la tara jucam un joc al carui nume, daca nu ma insel, era soarecele si pisica. Jucam cand ne strangeam mai multi. Ideea era in felul urmator: se faceau perechi de cate 2 si se asezau in cerc, toti cu fata inspre interiorul cercului iar cei in pereche stateau unul in spatele celuilalt; apoi mai erau doi care se fugareau in jurul acestui cerc; cel care era fugarit avea dreptul sa se aseze in fatza unei perechi din cerc, cu fata, bineinteles, la centrul cercului; in acel moment devenea fugarit cel de ramanea in exteriorul cercului (al 3-lea). Ideea era ca pe masura ce tot se schimba in felul asta cel alergat, cercul se strangea si intr-un final era prins fugaritul. Dar ameteai alergand in cerc sau cel mai des cadeai pentru ca aluneacai alergand in cerc strans.
Ceva asemanator cu “rublele” lui mrares era “rishca”. Se facea o groapa cu diametru destul de mic (max7-8 cm) si trebuia sa nimerim in ea de la o anumita distanta (in general 7-8 metri). Stabileam de la inceput cu ce aruncam: pietre, monede sau, varinata cea mai high-teck, un sirag de piulite numita rishca (de unde si numele jocului). Jucam pe “ruble”, surprize (de la guma de mestecat) cu masini, fotbalisti, sau, cand am mai crescut, jucam pe bani. Dadeam prima oara fara miza ca sa stabilim ordinea pentru cand jucam pe miza. Cand jucam pe miza aruncam in ordine; daca unu nimerea din prima si nici un altul nu nimerea, cashtiga. Daca mai nimerea vreunu, ceilalti erau eliminati si jucau din nou astia doi sau cati erau. Daca nici unu nu nimerea din prima, obiectele cu care aruncam ramaneau in locul unde erau si, in aceeasi ordine, aruncam din nou spre gropitza din locul respectiv. Era eliminatoriu pana ramanea un cashtigator. Peste tot in jurul blocului erau numai gropite.
Mai jucam fripta, leapsha, 7 tzari (care puteau fi de fapt oricate in functie de numarul de jucatori), elasticu’ sau jocurile “consacrate” (shotron, ascunsa, hotii si vardishtii, baba oarba) si-ar mai fi da tre sa mai si muncesc azi…
@cKy: noi ii ziceam “La malai”, nu mamaliga :)))))
Stop Castel, Ratele si vanatorii, La Malai, Baraj, Nemteasca, Tiri-Tiri, Tarile, Pititea, Calcatelea, Statuile si multe altele
Noi ii spuneam “Bambilici”. Aveam un teren de fotbal intre blocuri unde cand ne adunam ziceai ca vine Ceausescu in vizita 🙂 Regulile erau chiar simple datorita lor nu prea conta cat de bun erai sau nu la fotbal.
Unul statea in poarta, arunca mingea pe spate iar restul care alergau dupa minge erau “fiecare pentru el”. Ce nebunie sa vezi 20-30 de copii alergand dupa o minge, fiecare vrand sa inscrie primul.
Evident ca se formau si aliante, orgolii mari.
Cand unul dadea un gol, iesea pe bara si astepta sa termine si ceilalti. Multi alergau, multi stateau “la pomana”, pana spre sfarsite conta doar cat de norocos esti ca sa poti sa dai gol.
Intr-o runda, dupa ce dadeau majoritatea gol, mai ramaneau doi…ce competitie acerba si acolo :))
Nebunie mare si cand dadeam mingea peste gard, din exces de zel :)) nimerea tot timpul in gradina unui mos la care saream si daca ne prindea arunca cu ce apuca dupa noi :))
Alt joc in care erau multi implicate se numea “patratica”. Tot ce aveam nevoie era de o minge si fiecare avea patratica lui. (cum erau la terenurile de fotbal placaje de ciment unite cu un strat de smoala intre ele). Ce nebunie si acolo cand ne adunam multi oaaaaii.. :)) Puteam de dimineata pana seara sa jucam :))
Mingea avea voi sa cada odata la tine in teren si dupa trebuia s-o trimiti mai departe, daca nu faceai 1 punct si la 3 ieseai afara.
Din nou puteai sa fii inger sau demon, sa ajuti sau sa sabotezi un alt jucator: puteai sa-l salvezi daca el nu mai ajungea sau puteai sa o trimiti numai in colturi. Evident ca roata se intorcea intotdeauna 🙂 jucam pe campionate, pana nu mai puteam si ziua urmatoare o luam de la capat.
Un alt joc derivat de la patratica era “Director, Inginer, Muncitor si Somer”. Era format din 4 jucatori fiecare cu patratica lui, 2×2 patratele. Cand un jucator pierdea un punct era retrogradat (de la director la inginer, de la inginer la muncitor, de la muncitor la somer, iar somerul facea un punct si la 3 consecutive somerul pierdea si jocul se termina).
Cel care pierdea servea cu mana pe diagonala (somer la inginer, muncitor la director, inginer la somer; directorul nu servea niciodata).
Intotdeauna mi s-a parut ca inginerul avea cea mai mare putere, putea sa controleze somerul si muncitorul dupa bunu-i plac (daca avea skillz 🙂 ) — poate d-asta o sa ma fac peste 2 ani inginer :))
Mai jucam si “Din Vole” – a fost prezentat si de altii mai sus – si o varianta pe jos in care aveai voie sa atingi mingea doar odata altfel intrai in poarta. Atingeai doar pentru pasa sau pentru sut. Daca dadeai afara intrai in poarta.
“Baraj” imi placea la nebunie, aveam skillz la dat in bara si batut penalti-uri 🙂
Cand era terenul liber mai jucam “Din poarta in poarta”: unul intr-o poarta celalalt in cealalalta. Trebuia sa stam in afara cercului de 9 m si celalat tragea un sut cat de tarea putea ca sa dea pe deasupra catre gol.
Ce bucurie era cand mai prindeam un vinclu sau o bara gol…ma simteam rege :))
“Victoria” era un fel de Bambilici dar pe echipe si se juca pana la 3 goluri de obicei.
Mai aveam si jocuri de skillz: care facea cele mai multe duble pe picior, pe genunchi, pe cap, sau overall.
Evident ca cel mai palpitant era fotbalul in parcare, in fata blocului. Aveam loc cat o alee, masini parcate de o parte si alta, si noi dai si fugi si suteaza. Erau faine vremurile ca pe atunci mai toti aveau Dacii si daciile rezista.
Aveam si obstacole si inamici care ne sabotau (fetele aruncau de la balcon baloane cu apa :)) )
Jocuri fara minge erau cam putine dar aveam cred ca odata la saptamana un teatru facut de fete in scara blocului, cu premii surpriza :)) Spuneau poezii, cantau, dansau, prezentau moda :)) ce mai..adevarate show-uri…
Si inca cate mai sunt…la baschet mai am o groaza de jocuri (turul frantei, 21, americana, libere, obligata, obligata pe flotari…)
In liceu jucam cu inca 3-4 colegi un fel de bambilici, numai ca fara portar: fiecare alerga sa dea gol dar aveai voie sa sutezi spre poarta doar din 5 metri sau cateodata chiar mai putin.
Sau aveam o varianta de volei-vole: se juca doar cu mainile, unul statea in poarta si restul trebuiau sa o ridice ca la fileu la volei numai ca tina era poarta acum.
Am avut si experiente cu jocuri mai putin elegante barbut, poker, gaurica.
La gaurica sapam o groapa in pamant si aruncam cu monezi spre ea de la o distanta stabilita, pe rand. Dupa ce arunca fiecare o luam de la capat, numai ca acum primul dadea in monezi cu degetul (un fel de golf cu degetele) si daca nimerea gaura mai avea dreptul la o moneda. Daca nu, venea urmatorul. Ce-ti intra in gaurica era al tau.
Mai inventasem un joc fara nume: stateam cu fata la un zid si de la o distanta stabilita aruncam cu monezi (de obicei cu 500 de lei) si care reusea sa arunce cel mai aproape de perete castiga toate monezile puse in joc. Ce fericit erai cand reuseai sa arunci o moneda care se rezema de perete, si incepea sa injuri cand altul ti-o arunca de acolo cu moneda lui :))
In ziele de vara, cand soarele te ardea rau de tot, mai aveam obiceiul sa iesim sa desenam in fata blocului, faceam concursuri de desen (evident ca numai monstruleti faceam :)) )
Am avut si tentative cu breakdance-ul cand era la moda, aveam trupa, ne antrenam pentru showuri…tot cartierul stia breakdance :))
Am trecut si prin perioade cu sah in fata blocului (aveam un tip innebunit dupa sah, campion pe judet si ne invata tot felul de trucuri) cu carti, apoi la sala de calculatoare jucam counter, warcraft, red alert, diablo, nfs porsche, heroes.
Ti se face dor…acum la facultate abia daca reusesc sa adun colegii la un fotbal…cateodata trebuie sa te joci ca un copil, ca altfel innebunesti.
(ma bucur ca acum am gasit alt joc, mai pasional: salsa dancing-va recomand 🙂 )
EnjoY!
Liviu C.
@IulianP – la mine la bloc se numea gropita si aruncam cu shaibe furate din uzina.
Un alt joc era cartonase (aka cartobele), la care se foloseau cutiile de chibrituri, se rupeau si se pastra fata colorata. In functie de desen, marime si nationalitate aveau un anumit punctaj (alea rusesti sau arabe, sau cele cu masini si animale erau cele mai valoroase) . Se trasau 2 linii, pe una din linii se plasau cartonasele intr-un cerc desenat cu creta, una peste alta iar pe linia opusa se adunau baietii cu bucati de placaje sau linoleu din baie 🙂 si incercau sa arunce peste maldarul de cartonase. Castigator era cel care scotea toate cartonasele din cerc.
Un joc asemanator era cel cu capacele de la sticlele de bere, suc cico care erau turtite si se puneau una peste alta, fiecare participant venea cu capacul lui (aka tavalutza), si se arunca cu o cheie in ele pana sareau in sus si se schimba fata, cel care rotea cat mai multe tavalute era castigator. Mai naspa era cand loveai prea tare cheia de asfalt si nu mai aveai cu ce intra in casa 🙂 si erai nevoit sa spargi geamul de la balcon.
Noi ne jucam “Tara, tara, vrem ostasi!”
Ne imparteam in 2 grupuri, si fiecare grup se tinea de maini foarte strans, stand cu fata spre celalalt grup.
Pe rand, fiecare dintre grupuri striga: “Tara, tara, vrem ostasi!”
Celalalt grup raspundea: “Pe cine?”
Primul grup, cel care a strigat, spunea numele respectivului. De obicei era cel mai slab din echipa adversa. El trebuia sa alerge si sa “sparga” zidul, adica sa desfaca 2 maini.
Daca reusea, atunci lua in echipa lui pe unul dintre cei care facusera zidul spart.
Daca nu reusea, atunci ramanea in echipa adversa.
Jocul continua in acest mod, pana cand intr-o echipa ramanea un singur copil.
(mai erau si unele faze aiurea, cand copiii si-au desfacut intentionat mainile, si atunci o fetita care venise cu viteza sa sparga zidul s-a impiedicat, a cazut si si-a spart dintii din fata)
http://razicugura.wordpress.com/2009/06/10/eclipsa-de-forma/
@Marius, Bloghita, punKreas – Un vechi proverb latin care acum e foarte folosit la Roma suna asa (in italiana): “Paese che vai, gente che trovi”, ideea fiind ca indiferent de sat sau oras, oamenii sunt diferiti, insa obiceiurile aceleasi, diferenta e ca fiecare denumeste diferit diverse obiceiuri, in cazul nostru jocu’ de care am vorbit eu 😀
Mai..ia sa povestesc si eu un joc care m-a facut foarte fericit cand eram in generala! O sa vedeti in continuare de ce:
Jocul se numea “Imparatul”
De obicei il jucam la cineva acasa, cand parintii respectivului erau plecati.
Important era sa ne strangem si fete si baieti, un numar egal ar fi fost super:d
Dintre toti, se alegea un Imparat! Acesta dadea apoi fiecaruia cate o porunca. Acu…smecheria era alta: printre poruncile alea, se mai strecura si cate unele de genu: Sa o saruti pe bubulina timp de 10 secunde pe obraz, sau sa il saruti pe bula timp de 30 de secunde cu limba!
Astea erau cele mai asteptate momente! Asa am sarutat si eu prima data o tipa de care imi placea, dar cum eram prea timid pe vremea aia (nu ca astia mici de acu, care au prietene din clasa a 2-a), imi era rusine sa ii cer ‘prietenia’. Si asa am si invatat sa sarut.
Tin minte cat de naspa ma simteam primele dati cand am jucat jocul asta, din cauza ca nu stiam sa sarut, si imi era rusine sa nu se prinda fata! De multe ori poate chiar vroiam sa nu imi dea ‘Imparatul’ vreo porunca deasta! O data, din greseala (eram incepator ce vreti) uitasem ca, atunci cand saruti, trebuie sa respiri pe nas, si nu pe gura! Sa o vezi atunci pe tipa, cum s-a umflat dintr-o data…si eu nu stiam de ce. Va dati seama, o buna bucata de vreme eram subiect de misto in gasca!
Nu stiu cum ii spuneati voi, dar noi jucam tarile. Desenam un cerc mare cu creta desigur, si il imparteam in cati eram( trasam niste arce de cerc daca e sa spun asa) , ne completam fiecare parte egala cu numele unei tari, vreau sa spun ca daca imi fura altcineva numele de Italia nu mai jucam frate, eram foarte inversunat, ma imbracam in albastru cand era vorba sa jucam…Si unul statea in centrul cercului mare si spunea : “sa traga ,sa traga matza de coada si soarecele de urechi… si spunea numele unei tari in timp ce arunca mingea pe spate, cand ceilalti fugeau, tara strigata trebuia sa recupereze mingea sa o puna in mijloc, ulterior sa-l paleasca pe cel cu tara respectiva , daca il palea, ii cucerea o portiune din tara, stergeam creta cu apa , veneam cu galetusa ca sa fie treaba buna, si astfel iti mareai tara :X …….
As da orice ca sa revina vremurile de odinioara, ce copilarie sa mai aiba un pusti de azi, ce sa povesteasca copiilor lui, ca juca foarte bine si codat counter-strike? Sau ca se taia in tinerete ca era EMO…
Pitulusu pe http://teoretic.com/2009/10/01/pitulusu-v-ati-ascunselea-ascunsa/
Cel mai adrenalinos joc.
pentru Next Mike…
jocul ala Diri-Diri se cheama BARAJ si are aceleasi reguli pe care le-ai specificat tu. Mai putem adauga si faptul ca se poate juca si 3-3, 4-4, 5-5 daca poarta e destul de mare. (de obicei pe un cam intins facuta din pietre care se pot muta:D)
Eu jucam in copilarie oina pe un teren amenajat special si era super tare. (e ca un fel de basebal dar are regulile putin schimbate) Cam atat… 🙂 Vizitati http://www.punctultau.com 🙂