Fulgerica Nobody is Perfect, I am Nobody

clara-sheller-being-erica

Clara Sheller are aproape 30 de ani şi lucrează ca jurnalist la Paris, pentru o revistă de femei, numită “L’Hebdo”. Ca orice altă fată căreia i s-au spus prea multe basme cu Făt-Frumos, este convinsă că poate transforma viaţa ei modernă, plină de evenimente, într-o poveste cu zâne.

Împreună cu cel mai bun prieten al său, JP, împart nu doar apartamentul, ci şi alte lucruri: aceleşi plăceri şi necazuri, dar, mai mult decât orice, aceeaşi determinare de a-şi găsi sufletul pereche. Clara se îndrăgosteşte, la fel şi JP, uneori chiar în aceeaşi perioadă, uneori unul de celălalt, alteori… de aceeaşi persoană.

“Clara Sheller”

Viaţa nu-i aduce nimic concret Ericăi Strange. La 32 de ani se pare că toate planurile ei din adolescenţă au dat greş – dragostea vieţii ei n-a mai apărut, cariera perfectă nu s-a întâmplat şi cei doi copii frumoşi par la fel de departe acum, pe cât erau şi atunci. În opinia ei, doar trecutul e devină. Şi, colac peste pupăză, ajunge în spital după o serie de incidente…

Dar norocul îi surâde şi totul e pe cale să se schimbe când îl întâlneşte pe misteriosul doctor Tom, un terapeut care pare să ştie multe despre ea. O provoacă să-şi schimbe viaţa, iar Erica apucă această şansă cu ambele mâini – şi uite aşa călătoreşte în timp pentru a-şi confrunta problemele din trecut.

Adolescentă din nou, dar cu mintea unui adult, are acum ocazia să îndrepte greşelile din trecut şi să-şi schimbe cursul propriei sale istorii…

“În mintea Ericăi”

Incepand cu 27 septembrie, in fiecare duminica, pe Hallmark Channel ati putut viziona cate un episod din Being Erica si Clara Sheller , doua seriale targetate in special pentru publicul feminin.  Sunt foarte curios daca va plac. Fetelor? Se aude?

Ai ajuns la sfarsitul postului insa sunt sigur ca o sa-ti mai placa si:

Noul model de “Dacia 1310″ Poza facuta de un prieten,...
Stati pe aproape… Se pare ca in acest an Mos...
Bicicletele gratuite din Paris au fost gasite in Romania Din cate am inteles din...
Un pericol pentru femei Felicitari celor care...

Ai cont de Facebook? Atunci comenteaza:

Acest post are 7 comentarii.

  1. Sadd
    01 Nov 09
    12:49 am

    se primesc bani pe scrisul despre filmele astea de pe Hallmark?:)

  2. bullets
    01 Nov 09
    12:58 am

    Nu chiar. Da-i un google si ai sa vezi.

  3. mArS
    01 Nov 09
    12:53 pm

    Buna ideea celor de la Hallmark (sa foloseasca bloggerii.. si curierul rapid). Sunt convins ca mai nimeni nu ar fi aflat de cele 2 seriale altfel; asa, au strans o multime de articole. Vizionari nu stiu, nu cred ca cei care frecventeaza blogurile folosesc TV-ul prea mult.

  4. Vali
    01 Nov 09
    1:08 pm

    pai ar trebui sa ii taxezi fulgerica ;d

  5. Anca
    01 Nov 09
    3:19 pm

    Am vazut cate un episod din amandoua, sunt destul de ok, usurele, dar nu pot sa zic ca m-au prins foarte mult.

  6. dora
    01 Nov 09
    11:47 pm

    eu am apucat sa vad primul episod din being erica pe hallmark…si mi-a placut.
    apoi m-am folosit de mininova si mi-am scos restul episoadelor aparute. si le-am si vazut, bineinteles.
    being erica e un serial frumusel si optimist. e clar pentru gagici. nu stiu ce tip ar avea rabdare sa vada aventurile unei fete care se poate intoarce in trecut pentru a-si “repara” regretele.
    e faina ideea, mai ales ca oricine si-a dorit cel putin odata in viata sa se poata intoarce in trecut si sa schimbe ceva.

  7. Risa
    03 Nov 09
    1:27 pm

    Eu am inceput sa urmaresc “Being Erica” dupa ce intr-o seara am nimerit din greseala Hallmark-ul :) . E dragut serialul , dar dupa cum a zis si Dora, e clar pentru fete. Eu una o sa il urmaresc in continuare.

trafic ranking

Statistici web website statistics