Archive for May 2015
Când devine pokerul o sursă preferabilă de bani
Mulți ar spune probabil că atunci când trăiești în România, într-o țară în care statul aproape că primește mai mulți bani din munca ta decât tine. Dar lăsând ițele economiei și politicii la o parte, ceea ce pentru unii poate însemna risc de dependență acerbă și pierderi de bani pe care nici măcar nu-i au, înseamnă pentru alții sursă stabilă de venituri suplimentare. Ce-i deosebește pe „lucrătorii” de succes din lumea jocurilor de cazino de ceilalți? Cam același lucru care îi deosebește pe toți cei care sunt buni la jobul lor, indiferent care ar fi acela, de restul lumii.

Ochii mereu pe minge

Cum se spune în sport. Sau capacitatea de a se concentra foarte bine pe obiectivul pe termen lung, și anume câștiguri permanente și bune, chiar dacă poate nu întotdeauna spectaculoase. Dincolo de presiunea orgoliului și a mizelor depuse pe masă, de emoții, de provocările adversarilor și de adrenalina care-i ridică pe vârful valului la fiecare mână bună, bluff riscant sau câștig mare. Ca în orice alt job, este vorba despre concentrarea pe obiectiv și abilitatea de a ignora distragerile de orice fel și încercările de manipulare inițiate de competiție.
» Read the rest of the entry..
Two Japanese Girls Battle to Try and Blow a Cockroach Into the Others Mouth
Another odd Japanese Game Show Moment…..
Hai sa recunoastem ca japonezii astia chiar au idei faine. 🙂
» Read the rest of the entry..
Cellphone imitations you can easily use to annoy people…
In loving memory of Alexander Graham Bell, who struggled to invent the telephone, all for the cause of grown men filming each other doing stupid things to each other today.
Talentat omu’. 🙂
» Read the rest of the entry..
- Stire: Cum făceau turiştii plajă şi baie pe vremuri în Constanţa. Înotătorii erau legaţi cu câte o frânghie de siguranţă, iar barcagiii acordau primul ajutor – link [interesant]
- Video: Biggest Trick In Action Sports History – Triple Backflip – Nitro Circus – Josh Sheehan – link [amazing]
- Video: Giro d’Italia – un spectator a reusit sa creeze un astfel de incident – link [wtf]
- Video: World First Scooter Triple Backflip – R Willy – Nitro Circus – link [amazing]
Who Pooped In the Kitchen? Guilty Dogs
Stau si ma intreb, oare cine? 🙂
» Read the rest of the entry..
This is how you get a beer in Japan
This is a self-dispensing beer machine filmed in Osaka, Japan at Kansai International Airport (KIX) in the All Nippon Airways Star Alliance Gold Lounge. Many of the higher end business lounges affiliated with international airline alliances in Japan have one of these machines (maybe 5 in the country), it’s simply an alcoholic version of a fountain drink dispenser with the nice tilt feature to help you get the right amount of head and not spill anything – as obviously most average people wouldn’t know how to pour a proper pint. These machines have been around for some time but are not that common outside of international departure lounges because in most places you simply aren’t allowed to serve your own alcohol. Air-side airport areas in Japan are a notable exception.
Nu am nimic de comentat, japonezii sunt japonezi, fac lucrurile perfect sau nu le fac deloc.
» Read the rest of the entry..
- Video: Cei mai norocosi soferi de raliu – link [amazing/wtf]
- Video: O reactie rapida iti poate salva viata – link [wtf/amazing]
- Video: I’m OK! – link [wtf]
- Video: Mad Max: Fury Road Official Retaliate Trailer (2015) – link [movie]
- Video: Un tip talentat – link [amazing]
- Promo: Ofertele saptamanii la eMAG
Eoin’s Slippery Slide
Nu cred ca baietelul asta se va da si a doua oara pe un astfel de tobogan, cu siguranta pe undeva pe acolo s-a strecurat o greseala de proiectare.
» Read the rest of the entry..
















