Idei deosebite pentru petrecerea burlacilor/burlacitelor

Idei deosebite pentru petrecerea burlacilor burlăciţelor

Idei deosebite pentru petrecerea burlacilor/burlăciţelor

[Guest Post – Lucian]

Se apropie ziua nunţii, totul este pregătit, comandat, organizat; nu mai este cale de scăpare, iar tensiunea atinge cote maxime. Care este cel mai bun mod de a te relaxa şi de a ieşi pentru câteva ore din rigorile evenimentului, controlat atent până în cel mai mic detaliu? O petrecere a burlacilor, cu toţi prietenii din copilărie şi din studenţie, în care (aproape) toate excesele sunt permise. Şi fără fete, desigur. 🙂

În funcţie de obiceiurile viitorului mire şi ale găştii lui, dar mai ales de imaginaţia şi cheful de distracţie al viitorului cavaler de onoare (cel care, tradiţional se ocupă de organizarea petrecerii), seara băieţilor poate decurge linistit, la o partidă de cărţi sau de biliard de exemplu, sau poate degenera într-o petrecere sălbatică înecată în băutură, stripteuze, mai multă băutură, urmată a doua zi de nesfârşite dureri de cap şi de patetice încercări de a inventa poveşti care să vă scoată basma curată faţă de prietene/logondice/soţii. Iată câteva idei pentru a petrece seara băieţilor într-un mod mai curat, de care să nu vă amintiţi cu jenă peste ani.

Dacă mirele este pasionat de jocuri de cărţi, organizaţi un mini cazino. O masă de poker, o ruletă, poate chiar un aparat de jocuri (sigur găsiţi de închiriat la o sală de jocuri). În loc de clasica stripteuză, puteţi angaja o crupieră sexy. Sigur, băuturile nu pot lipsi, dar nu trebuie să acapareze seara, nu alcoolul este scopul. Va fi o petrecere pe cinste, garantat.

Alternativ, puteţi organiza o noapte de jocuri pe calculator, în reţea. Cu nelipsitele aperitive şi berea/vinul alături, băieţii se vor distra de minune. Mai ales că timpul pentru jucat se reduce pe an ce trece, la o anumită vârstă ajungând aproape inexistent. Cu siguranţă prietenii vă vor mulţumi pentru această reîntoarcere în anii adolescenţei.

Dacă sunteţi genul de ”oameni ai muntelui”, un weekend cu corturile undeva la munte ar fi, în afară de ocazia de a lua o gură de aer proaspăt, şi o petrecere a burlacilor de neuitat. Nu poate lipsi focul de tabără, chitara, grătarul şi o cascadă de bere. Aveţi grijă să consultaţi rubrica meteo înainte; dacă vremea pur şi simplu nu ţine cu voi, o alternativă la fel de frumoasă ar fi să închiriaţi o mică pensiune turistică la munte. În afară de focul de tabără (care poate fi înlocuit de focul din şemineu) programul poate rămâne acelaşi.

Şi un weekend la pescuit cu băieţii ar fi la fel de apreciat, în combinaţie cu sugestiile de mai sus. Dacă e sezon invernal, un weekend la ski şi săniuş terminat cu o mică petrecere la cabană este o idee minunată petru a sărbători ultimele clipe de burlăcie.

Pentru simetrie, şi petrecerea burlăciţelor trebuie să fie specială. Ideal ar fi ca petrecerea fetelor să aibă loc simultan cu cea a băieţilor pentru a nu exista resentimente, stări depresive, reproşuri etc. Desigur, şi fetele o pot ”arde” în forţă, cu mult alcool, poate chiar un stipper pentru distracţia maximă. Însă există şi alte moduri mai ”liniştite” de a petrece cu fetele: o zi de răsfăţ la spa nu poate fi egalată de nici o petrecere, oricât de nebună ar fi. Sau o seară în oraş, la o degustare de vinuri eventual sau la un coktail bar ar fi apreciată de fete în mod sigur. Însă dacă doriţi să recreaţi pentru ultima dată atmosfera din adolescenţă, organizaţi o petrecere în pijamale, cu multe, multe bunătăţi de ronţăit, ceva băutură soft, cărţi de joc, muzică, poate un film bun. Va fi o petrecere care vă va permite a doua zi să reveniţi la viaţa normală fără dureri de cap şi de care prietenele voastre îşi vor aduce aminte cu mult drag.

______________

Notă: Acest articol face arte dintr-o serie experimentală de trei articole pe teme pe care, altfel, nu le-aș fi putut aborda niciodată, și este sponsorizat de Prego, pizza Cluj.

 

bullets

2 Comments

  1. Lucian, fara suparare… Sper sa nu fi vreodata cavaler de onoare !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *